Reacţii la plagiatul domnului Mircea Angelescu

contact@archaeology.ro



Am citit cu uimire, încă de la apariţia pe pagina de web a cIMeC-ului, ceea ce se dorea a fi un document programatic pentru arheolgia românească. Deşi intenţia este laudabilă, considerăm că o problemă aşa de importantă trebuia abordată din cu totul alte perspective şi în nici un caz prin impunere de sus în jos (vezi Introducere p. 2). Nu ştiu să fi existat dezbateri în lumea ştiinţifică românească pe marginea acestei teme, aşa cum se întâmplă la nivel european, unde, chiar dl. M. Angelescu ne spune că, astfel de dezbateri au loc de mai mulţi ani... fiind acum în curs de a se adopta un set de standarde şi proceduri (Introducere). Dezbateri deschise unui număr cât mai mare de arheologi (debutanţi, specialişti sau experţi) şi în cadrul cărora să se ajungă la concluzii capabile de a fi transformate în reguli şi chiar în lege. Este foarte posibil să fim străini noi de aceste demersuri şi atunci ne cerem scuze pentru lipsa de informaţie.

Pe de altă parte credem că impunerea acestor standarde şi proceduri este lipsită de orice succes în condiţiile în care cele două organisme care veghează la bunul mers al arheologiei Româneşti nu respectă legile deja existente, referitoare la contenciosul administrativ. Pentru a fi mai explicit : este vorba despre obligaţia de a exista un răspuns oficial, în scris, la orice solicitare scrisă adresată unei instituţii sau organism al statului ; CNA a elaborat nişte norme privind înregistrarea în Registrul Arheologilor din România şi norme referitoare la categoriile arheologilor din acest registru. Nu ar fi normal ca acestea să fie respectate !? Atâta timp organismele care încearcă să impună noi regulamente nu le respectă pe cele deja existente, cum am putea crede că vor reuşi să le impună pe cele noi ?

Din păcăte, încă din Introducere, aflăm foarte clar poziţia legată de competenţele D.M.I.M, prin vocea directorului ei şi anume translarea, dinspre forul ştiinţific al lumii arheologice româneşti - sau cel puţin aşa ar trebui să fie Comisia Naţională de Arheologie - spre un organism administrativ din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, a atribuţiilor legate de aprecierea calităţii ştiinţifice a unui arheolog sau unui colectiv de arheologi. Nu am înţeles cum am putea stabili standarde şi proceduri în arheologia românească făcând o totală abstracţie de întemeietorii de şcoli arheologice din perioada interbelică sau postbelică şi aş cita doar câteva nume (Vladimir Dumitrescu, Ioan Nestor, Radu Popa), ale unor mari arheologi, profesori ai unei bune părţi din generaţiile actuale de arheologi !

Ne întrebăm acum, când aflăm că aceste Standarde şi Proceduri sunt copia fidelă a unui document similar din Marea Britanie, deşi în Introducere (p. 1) ni se spune că acesta a fost doar un punct de plecare, oare copierea/plagierea să fie metoda prin care să se auto-regleze profesional arheologia românească ? Răspunsul nu poate fi decât unul singur : nu.

Credem că ne aflăm în faţa unui gest cu totul şi cu totul lipsit de profesionalism din partea unei persoane publice care îşi anunţă intenţia asanării morale şi ştiinţifice a arheologiei româneşti. Prin poziţia oficială pe care o ocupă, în lumina noilor date, autorul plagiatului, face mai mult rău arheologiei româneşti, atât în plan intern cât şi pe plan internaţional, decât aşa numitele deprinderi învăţate pe şantiere …drastic impuse de profesori care la rândul lor…


Apreciem la justa valoare ironia d-nei director Irina Oberlander-Târnoveanu cu privire la intenţiile subterane ale unor arheologi, dar ne arătăm surprinderea faţă de explicaţiile date şi mai ales faţă de întrebarea : de ce acum?

a. Nu înţelegem cum un document discutat în şedinţele CNA şi pus la dispoziţia celor interesaţi pentru a-şi spune părerea, a putut fi publicat sub semnătură personală, deci însuşit ca un rezultat al muncii individuale!? Ar fi fost normal să apară CNA - ca for ştiinţific tutelar al arheologiei româneşti - în postura de autor al Standardelor.

b. Am răspunde la întrebarea dnei director cu o alta : dacă nu acum, ar fi mai bine niciodată ?... Credem că o fraudă rămâne o fraudă indiferent de perioada de timp trecută până la aflare. Poate o explicaţie a momentului ales este dată de marile schimbări prin care trece România în momentul de faţă, schimbări care permit exprimarea unor opinii ce au fost în mod brutal ţinute " sub obroc " în ultimii ani.

Aşteptăm o şi o reacţie publică a Ministrului Culturii şi Cultelor, care să ne arate că " noua schimbare la faţă a României " nu este, din nou una din seria pleacă ai noştri, vin ai noştri.

dr. Ioan Marian Ţiplic