A plagia : A-şi însuşi idei din scrierile altora,
păstrând forma lor originală şi prezentându-le drept creaţii personale;
a publica sub semnătură proprie fragmente din opera altui scriitor;
a comite un furt literar
(Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, 1958, p.625)
De aproape trei săptămâni lumea arheologilor români este cuprinsă de o puternică turburare. Site-ul www.archaeology.ro este locul unde s-a dezlănţuit o veritabilă criză de conştiinţă a breslei noastre: aici, prin vocea curajoasă a mai tânărului coleg Tiberiu Vasilescu, a fost dezvăluit gravul plagiat săvârşit de dr. Mircea Angelescu, pe atunci încă director al Direcţiei Monumente Istorice şi Muzee din Ministerul Culturii şi Cultelor. Tot aici, într-un forum profesional liber de orice constrângeri, numeroşi arheologi, mai ales dintre cei tineri, au dezbătut acest caz, au adus în discuţie şi multe alte neajunsuri care frânează dezvoltarea ştiinţei noastre şi şi-au exprimat determinarea de a schimba actuala stare de lucruri. Fără să vrea, Mircea Angelescu (mai departe: M.A.) a declanşat o dezbatere care, începând chiar cu viitorul apropiat şi împotriva tuturor rezistenţelor deja vizibile sau doar previzibile, va avea consecinţe deloc neglijabile. Lui M.A. îi datorăm şi intensa mediatizare a arheologiei în ultima vreme; din păcate, titlurile scrise cu litere de-o şchioapă din Adevărul (15, 18 şi 22 februarie), din România liberă (15 şi 23 februarie), din Cotidianul (15 februarie) sau din Evenimentul zilei (24 februarie) nu vorbesc despre importantele descoperiri şi cercetări arheologice din ţara noastră, despre manifestările ştiinţifice de prestigiu, despre noile publicaţii de specialitate (cum este recent apărutul volum II din seria Alburnus Maior), sau despre succesul expoziţiei arheologice româneşti de la Stockholm, ci numai şi numai despre plagiat. Taxat drept "sindromul Beuran" sau "flagel ministerial" după modelul Beuran, plagiatul savarşit de M.A. a încetat a mai fi o simplă şi neverosimilă "greşeală" , care îl discreditează doar pe "autor". El este un adevărat atentat la imaginea onorabilă a mai multor sute de arheologi profesionişti din România, la prestigiul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române, unde M.A. ocupă în cumul o jumătate de normă, şi o lovitură dată speranţelor generate de noua conducere a Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC), din păcate prea uşor dispusă să-i acorde plagiatorului dovedit o nejustificată "prezumţie de nevinovăţie".
În ce îl priveşte pe M.A. strict personal, este evident că mult-puţinul său prestigiu profesional iese ruinat din această afacere. În aceeaşi situaţie precară se află şi ţinuta sa morală. Refuzând să-şi recunoască bărbăteşte incalificabila greşeală, M.A. s-a încurcat într-un păienjeniş de minciuni care nu pot înşela pe nimeni. Asigurat de complicitatea d-nei Dana Mihai, directoare ştiinţifică (încă?) a Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, M.A. nu s-a jenat să-şi sacrifice fidela colaboratoare, punându-i în spate întreaga răspundere intelectuală şi materială. Povestea cu încurcarea manuscriselor/variantelor pe traseul "autor"-editură-tipografie este de un comic irezistibil, dacă nu ar stârni mai curând milă. Pentru a dovedi că este în posesia manuscrisului unei cărţi originale, neplagiate despre "Standarde şi proceduri în arheologie" alta decât cea incriminată în forma tipărită deja, M.A.ar trebui somat să publice în cel mai scurt timp, în cîteva zile, varianta electronică "bună" (care exista încă din toamna 2004, nu-i aşa?) . Sunt convins că nu va fi nici o problemă pentru ca prietenii săi de la CIMEC sau criticii săi de la www.archaeology.ro să-i ofere spaţiul necesar pe site-urile respective.
Deşi nu cred în chip serios într-o astfel de salvare miraculoasă, trebuie să arăt că M.A. a săvârşit plagiatul şi s-a folosit de el încă din martie 2004, atunci când l-a publicat pe site-ul CIMEC sub semnătură personală, sub titlul "Standarde şi proceduri" . În Introducere, la p.8, semnatarul Dr. Mircea Angelescu se identifica cu autorul , menţionat de două ori la pagina anterioară. Tipărit fără modificări, sub aceeaşi semnătură, în Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2003, Bucureşti, 2004, p.IX-XIII, acest text introductiv a fost plagiat şi în această carte, tipărită încă în mai 2004 într-un tiraj de câteva sute de exemplare şi difuzată atât în ţară cât şi străinătate. Până la apariţia cărţii demascate drept plagiat, "opera" lui M.A. mai avea să cunoască o importantă "afirmare": prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor, Răzvan Theodorescu, nr.2392/6 septembrie 2004 , Standardele şi procedurile arheologice "cuprinse în anexa, parte integrantă a prezentului ordin" erau instituite ca norme obligatorii ale cercetării arheologice de teren din România, bineînţeles, ca şi mai înainte, fără nici o referire la sursa folosită. MCC se făcea astfel vinovat de folosirea neautorizată a normelor produse de The Institute of Field Archaeologists (IFA) pentru uzul membrilor săi care activează în arheologia contractuală din Marea Britanie. Cine vizitează site-ul www.archaeologists.net le va regăsi acolo sub forma Standards and Guidance, clar protejate prin formula Copyright: IFA 2004. Cu ajutorul lui M.A., s-a ajuns astfel la plagiatul instituţionalizat. Se pune desigur întrebarea, dacă M.A. şi-a informat atunci superiorii că Standardele erau "preluate" de la englezi sau i-a dezinformat, declarându-se autor. Înclin spre cea de-a doua ipoteză, căci ajungând el însuşi să se creadă "autor" nu a mai ezitat să le publice curând sub propriul nume. O altă dezinformare, reluată recent de d-na Irina Oberländer-Târnoveanu la 15 februarie a.c. într-un mesaj distribuit pe net "în atenţia arheologilor", priveşte poziţia Comisiei Naţionale de Arheologie (CNA), care în fapt nu a discutat niciodată şi, deci, nici nu a aprobat sau avizat documentul amintit. La şedinţa CNA din 26 martie 2004, deşi era pusă pe ordinea de zi, aceasta discuţie nu a avut loc deoarece nimeni nu avusese acces la textul afişat abia cu cîteva zile înainte pe site-ul CIMEC şi care, culmea, conţinea deja mulţumiri adresate "membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie şi altor arheologi pentru că au citit, au comentat şi au amendat Standardele...". La protestul meu, singura "concesie" făcută în acea şedinţă de foarte grăbitul M.A. a fost un termen de 3-4 zile, în care membrii CNA ar fi trebuit să-i comunice eventualele observaţii şi propuneri, după care documentul urma a fi considerat aprobat. Procedeu curat democratic în esenţa sa şi ireproşabil ca formă..., suspendând prerogativele inalienabile ale CNA: dezbaterea şi votul, fie el şi numai cu valoare consultativă. Nu cred că cineva va fi dat curs "indicaţiilor preţioase", ultimative, ale lui M.A. şi de aceea mulţumirile sale adresate membrilor CNA nu reprezintă altceva decât o încercare străvezie de a acoperi plagiatul şi de a-şi întări poziţia ca "legislator", abuzând de autoritatea formală a CNA şi beneficiind atunci de protecţii înalte în MCC.
***
Actuala conducere a MCC a moştenit o seamă de probleme neplăcute legate de "cazul Angelescu", pe care ar trebui să le rezolve fără întârziere, tranşant şi transparent. O şansă i-a fost oferită chiar de M.A., care şi-a dat demisia. Chiar dacă vorbeşte despre "grava afectare a imaginii mele publice" ca şi cum altcineva, nu el însuşi ar fi provocat-o, gestul este echivalent cu recunoaşterea vinovăţiei. Dar, iată, în ciuda evidenţei (textul plagiat de M.A. şi textul original IFA puse pe două coloane de Tiberiu Vasilescu!), MCC îi acordă generos "prezumţia de nevinovăţie" şi ne propune să aşteptăm rezultatele cercetării întreprinse de Comisia sa de disciplină (comunicat pe site-ul www.cultura.ro). Mă întreb la ce experţi arheologi se va apela pentru judecarea acestui caz, dacă întreaga Comisie Naţională de Arheologie este lăsată în afara discuţiei. La ultima şedinţă, din 24 februarie a.c., "cazul Angelescu" nu era anunţat pe ordinea de zi, iar CNA s-a aflat doar în situaţia de a lua cunoştinţă de hotărârile Ministerului, reprezentat la şedinţă de dl. Secretar de Stat dr. Virgil Niţulescu. Eliberat de răspunderile sale directoriale, M.A. rămâne totuşi, în pofida evidentei gravităţi a faptelor sale, secretar al CNA "cel puţin până la elucidarea faptelor". Adică, ne putem întreba, până când? De cât timp are nevoie numita Comisie de disciplină (pe care, de altfel, nu o regăsim în organigrama MCC publicată de www.cultura.ro ) pentru a constata evidenţa, şi anume faptul că M.A. şi-a însuşit o scriere englezească protejată prin copyright, a tradus-o (el însuşi?) şi, păstrându-i în cea mai mare parte forma originală, a prezentat-o drept o creaţie personală, atât în formă electronică, cât şi în formă tipărită. Aceasta corespunde definiţiei academice a plagiatului, citată ca motto la începutul acestei intervenţii. Definiţia juridică, aşa cum ne-a fost prezentată de dl. Niţulescu, ar presupune şi existenţa unei reclamaţii a părţii vătămate. Dar, dacă de milă sau de silă IFA nu face reclamaţia, fapta săvârşită de M.A. este mai puţin condamnabilă sau, chiar, demnă de a fi re-compensată prin funcţia de secretar al CNA?
Legea 462/2003 spune la art. 12, paragraful 6 că secretar al CNA este de drept directorul Direcţiei Arheologie. Aceasta să fie actuala sau viitoarea funcţie a lui M.A. în virtutea "prezumţiei de nevinovăţie"? La urma urmei, poate nici nu a făcut ceva rău plagiind normele IFA pentru a le introduce în anexa Ordinului MCC 2393/6.09.2004, din moment ce, după toate cele întâmplate, "conducerea Ministerului consideră că este emis în baza tuturor prevederilor legale şi că el trebuie menţinut în forma actuală" (comunicat, www.cultura.ro).
Ca vechi arheolog şi membru de cca 30 de ani al CNA, mă încăpăţânez să cred că un text furat prin încălcarea dreptului de proprietate intelectuală al IFA, nu poate deveni (respectiv, nu poate rămâne) în România act normativ oficial, cu prevederi obligatorii în domeniul activităţii arheologice. De-a lungul istoriei sale, mai ales în ultimii ani, în pregătirea integrării sale europene, România a apelat ades la modele străine de drept, dar nu cred că a copiat integral legi străine, fără acordul celor ce le-au redactat şi promulgat. Constituţia ţării a fost desigur inspirată de modele actuale europene, dar nu copiază o anumită constituţie, iar Antonie Iorgovan, poreclit de presă "părintele Constituţiei", nu şi-a pus numele pe coperta acestei cărţi. Mutatis mutandis, trebuie respinsă instituirea birocratică a unor norme arheologice copiate după normele IFA, alese, traduse şi publicate prin unica voinţă a plagiatorului. A înhăma acum CNA la o "modificare şi amendare" a Ordinului MCC 2392/2005, aşa cum s-a cerut la ultima şedinţă, înseamnă a colabora la cosmetizarea plagiatului şi la reabilitarea plagiatorului, pe scurt a contribui la instituţionalizarea plagiatului. În opinia mea, Ordinul respectiv trebuie abrogat, iar Standardele oferite de M.A. drept operă originală şi normă pentru arheologia românească trebuie să rămână ceea ce sunt în fapt: o traducere neautorizată, uşor adaptată la realităţile româneşti, a unui text stufos, prolix, plin de repetiţii şi de exprimări în noua limbă de lemn a birocraţiei europene. Dar, mai ales, ele vor rămâne pe mai departe urma de neşters a unui plagiat, obligându-ne să ne întrebăm mereu: cum de a fost posibil?
Cred că, într-adevăr, în România avem nevoie de unele acte normative care să impună reguli şi standarde minimale pentru arheologia preventivă, care să creeze un cadru precis al relaţiilor contractuale dintre arheologi şi investitori, care să fixeze principiile, criteriile şi formalităţile de descărcare de sarcină arheologică. Asemenea acte, a căror lipsă o resimţim acut, se pot inspira din experienţa altor ţări (Franţa, Germania, Anglia, Austria) dar nu pot fi copiate, pentru că realităţile româneşti sunt altele. Aici, acasă, noi avem nevoie înainte de toate de o puternică concentrare de persoane competente, energice, doritoare să dezbată, să caute căile cele mai potrivite şi să contribuie efectiv la reformarea şi modernizarea arheologiei naţionale. Universităţile, institutele Academiei Române şi muzeele dispun de numeroşi specialişti tineri, unii chiar foarte tineri, care au aceste calităţi, dar care sunt marcaţi deja de scepticism, de lipsă de încredere, de resemnare chiar. "Cazul Angelescu" este pentru mulţi dintre ei un caz-test. De aceea, MCC şi CNA trebuie să-şi asume răspunderea de a rezolva tranşant, fără compromisuri şi fără amânare, acest caz şi problemele colaterale pe care el le-a făcut vizibile. Din partea Ministerului aşteptăm manifestarea practică unei veritabile voinţe politice de îndreptare a stărilor de lucruri, de reformă în arheologia naţională. Atunci când, la întâlnirea din ianuarie, d-na Mona Muscă, Ministrul Culturii şi Cultelor, a îndemnat CNA să redevină un factor activ de orientare şi decizie, atunci când apăsat ne-a spus că nu funcţionarii ministerului şi nici chiar ministrul, ci Comisia Natională trebuie să hotărască în domeniul nostru de competenţă, am crezut-o pe cuvânt. Felul în care a fost tratat "cazul Angelescu" nu este însă de natură să ne întărească încrederea. Nici felul în care a reacţionat CNA faţă de acest caz nu este cel aşteptat de mulţi dintre colegii noştri. La şedinţa de săptămâna trecută, cu excepţia subsemnatului şi a d-lui Virgil Niţulescu, căruia i-am solicitat exprimarea poziţiei Ministerului, nimeni altcineva nu a rostit cuvântul magic plagiat. Era aproape normal, din moment ce în acea şedinţă M.A. era re-confirmat ca secretar al CNA, fără ca plenul Comisiei aflat de faţă să fi fost consultat.
Este un moment care ar trebui să ne dea de gândit tuturor. A bon entendeur salut!
28 februarie 2005
Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro |
