Un coleg mai tânăr a avut curajul de a atrage atenţia opiniei publice o faptă cu totul reprobabilă. Este vorba de apariţia cărţii Standarde şi proceduri în arheologie, Bucureşti, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, 2004, ISBNA 973-87003-2-9, semnată de dr. Mircea Angelescu, care ocupă postul de Director al Direcţiei Monumente Istorice şi Muzee din Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi un post de cercetător ştiinţific, cu jumătate de normă la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" din Bucureşti. După cum, foarte minuţios, arată Tiberiu Vasilescu, "opera" directorului M. Angelescu este produsul fericit al străduinţei de a traduce din engleză şi de a copia, cu minore "contribuţii" personale, o parte covârşitoare din Standard and Guidance, redactate în cadrul organizaţiei The Institute for Field Archaeologists (IFA) din Marea Britanie, disponibile şi puse pe Internet, dar cu Copyright, de unde harnicul "specialist" român le-a cosit cu râvnă. Este cât se poate de clar că ne aflăm în faţa unui plagiat, adică furt.
Dar fapta directorului din Ministerul Culturii şi Cultelor are însă dimensiuni mai mari decât simplul furt. Prin poziţia oficială pe care s-a străduit să o deţină, prin intense relaţii sociale şi activităti funcţionăreşti, dar mai puţin arheologice, directorul Angelescu are capacitatea de a controla întreaga cercetare arheologică din România, mai ales prin faptul că decide dacă şi cât trebuie finanţat un şantier arheologic, cu alte cuvinte ţine în mâinile sale pricepute şi iuţi mersul cercetării ştiinţifice, ca şi oportunităţile de devenire şi împlinire profesională a multor specialişti, mai tineri, mai bătrâni... Am folosit termenul de oportunităţi pentru a sublinia probitatea lui Tiberiu Vasilescu, dar mai ales pentru a sublinia, în acelaşi timp, tăcerea aprobatoare şi zâmbetele schimonosite a celor, din păcate destui, ce aşteaptă cu mâna întinsă bunăvoinţă, ocazii, fonduri... Lucrurile chiar aşa stau, căci prin Ordinul ministrului nr. 2392/06.09.2004, semnat de acad. Răzvan Theodorescu, Ministru al Culturii şi Cultelor la vremea apariţiei plagiatului produs de subordonatul domniei sale, standardele "construite" prin furt intelectual sunt impuse întregii întregii structuri arheologice din România, cu alte cuvinte, prin aceasta binecuvântându-se oficial "opera" îndemânaticului director, întărit în boierie. Dar ordinul ministerial al academicianului R. Theodorescu mai are o consecinţă, nevăzută la redactarea în pripă a documentului oficial. Dacă M. Angelescu ar fi furat, să zicem, o găină, prin ordinul său fostul ministru ar fi devenit, pe cale de consecinţă, favorizator al infracţiunii cu pricina, dar nu este vorba de o simplă găinărie, ci de un plagiat, infracţiune intelectuală prin esenţa ei, faţă de care ne aşteptăm ca un membru al Academiei Române să se ridice vehement împotrivă. Fără îndoială reputatul medievist Răzvan Theodorescu o va şi face, căci este sigur că "îndemânaticul" director a avut o deosebită grijă de a nu face publică sursa inspiraţiei domniei sale.
Devenirea profesională, mai ales în arheologie, nu a fost niciodată uşoară. Înaintea evenimentelor din Decembrie '89, una dintre condiţii era supuşenia faţă de "documentele de partid" şi faţă de tot ceea ce decurgea din ele, şi decurgea...! Cu toţi ne-am făcut vinovaţi de genul ăsta de obedienţă, chiar dacă astăzi o mărturisim sau nu. Dar după '89 devenirea profesională a fost trecută de la exerciţii impuse, la liber alese. Dar libertatea de care ne-am bucurat cu toţii, ne-a cam tras câteodată clapa, căci în ambienţa ei confortabilă cineva a clocit şi a dat lumii niscai puişori, deveniţi, şi prin plagiat, cocoşi, autoritari stăpâni de ogrăzi, ca fostul ministru al Sănătăţii, Mircea Beuran, deja dovedit plagiator şi... uite încă unu, directorul Angelescu! şi lista s-ar putea, Doamne fereşte, să fie mai lungă... Căci plagiatul, aşa cum s-a văzut în cazul Beuran, i-a permis acestuia acumularea de titluri, poziţii, foloase şi prisoase. Şi cam aşa stau lucrurile şi în cazul directorului Angelescu. Abia cunoscut pe piaţa ştiinţifică arheologică reală, doar prin câteva contribuţii modeste, Mircea Angelescu a ales calea, mai scurtă, a devenirii prin copy and paste la care a adăugat tălmăcit, şi se pare că reuşeşte. În această situaţie însă, obligat la consecvenţa cu sine, ar trebui să pună ca motto pe pagina de gardă a "lucrării" sale, devenită cum am văzut "ordin de front", ceva de genul Plagiaţi şi veţi fi înălţaţi!
Gestul cu totul lipsit de moralitate al unui oficial desemnat să coordoneze cercetarea ştiinţifică arheologică, conservarea patrimoniului, să stăvilească chiar, şmecheriile de duzină ce pot impieta demersurile respective, obligă obştea arheologilor şi a specialiştilor implicaţi la o delimitare lipsită de echivoc.
La fel cum îl obligă şi pe plagiator la ceea ce, cu greu a recurs şi Beuran, adică la DEMISIE! Şi atunci, revenit cu "onoarea reperată", vom fi bucuroşi să-l vedem reluând în mână şpaclul lăsat de cam multă vreme pe marginea şanţului...
Dar în acelaşi timp ar trebui să ne mai aşteptăm şi la o luare de poziţie a Ministerului Culturii şi Cultelor, de la doamna Ministru Mona Muscă o probă limpede de traducere în faptă a programului de reînnoire a structurilor ministeriale, de curăţire a lor,
… Aflu, în ultimul moment, de scrisoarea "oficială" a directoarei Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, dr. Dana Mihai, prin care, odată cu recunoaşterea "erorii regretabile" îi reproşează lui T. Vasilescu că a lansat o "adevarată campanie de denigrare"! Mă bucur ca doamna directoare de la Monumente lucreaza şi Duminica. Sper că aşa face tot timpul
Dar mai îmi aduc aminte de vorba din bătrâni: Dai într-unul, ţipă doi!
Pentru opinii si reactii: contact@archaeology.ro |
