Archaeology.ro

       I. Lotul de piese de la Porţile de Fier

     Provenienţa lotului. In dimineaţa zilei de 23 iunie 2000, cu ocazia inventarierii unor materiale arheologice aflate în depozitele Institutului de Arheologie aflate pe atunci în subsolurile imobilului din strada Spiru Haret, Bucureşti, autorul acestor rânduri a identificat o cutie în care se aflau mai multe obiecte de metal neinventariate. Pe eticheta de pe cutie se afla inscripţia "Cutia colaboratorului Nestor Covaci". Fiecare piesă era învelită cu câte o foaie de hârtie de ambalaj pe care fusese inscripţionat locul de preovenienţă al pieselor şi anume "Porţile de Fier".

     Trebuie precizat că înţelesul denumirii de "Porţile de Fier", dat în vechime stâncilor din mijlocul Dunării, aflate la cca 3 km în amonte de localitatea Gura Văii, a fost extins asupra malurilor fluviului afectate de construirea hidrocentralei româno-iugoslave. In absenţa altor indicii, situarea precisă a locului de descoperire a pieselor este compromisă. Se poate însă considera că piesele în discuţie provin de pe malul românesc al Dunării, din cercertările de suprafaţă sau din săpăturile de salvare efectuate, după toate probabilităţile de Expectatus Bujor1 , cu prilejul construirii hidrocentralei Porţile de Fier.

     Din păcate, materielele pre- şi protoistorice rezultate în urma efectuării săpăturilor de salvare întreprinse de un numeros colectiv de arheologii români la începutul anilor '60 în regiunea Porţilor de Fier2 nu s-au bucurat de aceiaşi atenţie pe care au acordat-o colegii lor iugoslavi descoperirilor de pe malul sârbesc al Dunării3.

     Descrierea pieselor. Lotul conţine şapte piese care din punct de vedere funcţional se grupează în trei categorii : o piesă de armament defensiv, trei piese de armament ofensiv, două piese de harnaşament şi o piesă de port. Iată descrierea lor:

     Armament defensiv :
     1. Umbo de scut din fier cu calotă conică prevăzută cu o uşoară profilare în retragere în partea inferioară. Se păstrează trei fragmente : a) pereţii formează partea cea mai mare păstrată; b) din extremitatea superioară distrusă a calotei de umbo s-a păstrat un fragment deformat; c) din marginile orizontale (borul) ale piesei un fragment prevăzut cu un nit destinat fixării pe lemn4. Din păcate, marginile orizontale ale piesei lipsesc în proporţie de cca 7/8, astfel că nu putem preciza aspectul iniţial al acestora. Marginile inferioare ale pereţilor calotei de umbo prezintă câteva urme de îndoire. Dimensiuni : înălţimea fragmentului a 7,5 cm ; înălţimea reconstituită a piesei 8,5 cm ; diametrul calotei în zona profilării 10,6 cm. Fig. 1.

     Armament ofensiv :
2. Vârf de lance din fier, cu tub de înmănuşare de secţiune rotundă şi lamă de formă foliformă de secţiune rombică. Vârful este uşor îndoit, iar extremitatea tubului de înmănuşare este şi ea deteriorată, astfel că iniţial piesa avea o lungime mai mare decât cea actuală. După descoperire, vârful de lance a fost supus unui proces de conservare în vederea stopării procesului de ruginire, prin învelirea piesei cu un strat de parafină. Dimensiuni : lungime actuală 35,2 cm ; lăţimea maximă a lamei 2,9 cm ; grosimea 0,8 cm; lungimea tăişului 22 cm ; grosimea maximă a tubului 1,8 cm. Fig. 2.

     3. Pumnal cu lama curbă de tip Sica ; una dintre feţele lamei prezintă o şenţuire pentru scurgerea sângelui (Blutrinne) ; fixarea de mâner se realiza prin intermediul unei limbi prevăzută cu o gaură pentru nituire. Extremitatea lamei este uşor îndoită iar vârful este rupt. Dimensiuni : lungime actuală 28,8 cm; lăţimea maximă a lamei 4,2 cm ; lungimea limbii de mâner 4 cm ; grosimea lamei (în zona opusă tăişului) 0,45 cm ; adâncimea şenţuirii 0,1 cm. Fig. 3.

     4. Cuţit uşor curbat cu tăişul spre interior. Vârful este rupt. Dimensiuni : lungimea actuală 9,8 cm; grosimea lamei 0,3 cm ; lăţimea maximă a lamei 1,9 cm. Fig. 4.
Accesorii de harnaşament :

     5. Pinten de fier ; în zona de maximă curbură a pintenului, la baza vârfului piesa prezintă opt incizii decorative incrustate cu bronz; pe unul dintre butonii laterali s-a păstrat îmbrăcămintea de o foaie de bronz. Dimensiuni : deschidere 7,2 cm ; diametrul buitonilor 1,4 cm ; lungimea vârfului 1,85 cm. Fig. 5.

     6. Zăbală fragmentară formată dintr-o perechie de psalii în formă de "S", unite printr-un de fier îmbrăcat în foaie de bronz muştiuc şi printr-o transversală (Kinnstange) formată din două tije cu aspectul a două cârlige înlănţuite, prevăzute cu garnituri polilobate din bronz şi două atârnători în formă de omega (omegaförmoigen Trensenanhänger). Una dintre psalii prezintă (deasupra şi dedesuptul zonei de joncţiune cu muştiucul) trei grupe de incizii cu rol decorativ, care probabil serveau unor incrustaţii cu bronz. Atât muştiucul, cât şi cele două elemente ale transversalei s-au rupt de psalii. Dinte cele două tije iniţiale ale transversalei petrecute pe sub bărbia calului nu s-a păstrat decât una singură de care se păstrează încă ataşată una dintre atârnătorile în formă de omega ; cealaltă atârnătoare în formă de omega este parţial deteriorată în partea inferioară. Dintre garniturile polilobate care inuiţial erau probabil în număr de patru nu s-a păstrat decât o singură mostră, şi aceasta fragmentară. Dimensiuni : înălţimea psaliei întregi 20,4 cm ; înălţimea psaliei fragmentare 20,1 cm ; lungimea muştiucului 13,8 cm ; înălţimea atârnătorii în formă de omega 9,3 cm ; lungimea tijei-cârlig păstrate 7,5 cm ; diametrul garniturii polilobate păstrate 3,8/3,5 cm. Fig. 6.

     Piese de port :
     7. Brăţară realizată dintr-o singură bară de argint. Bara de argint din care a fost realizată brăţara cuprinde braţul de două ori şi a fost îndoită astfel încât să formreze terminaţii libere. La ambele terminaţii ale brăţării, bara a fost îndoită şi aplatizată conferindu-i-se un aspect de buclă sau bandă semicirculară care a fost decorată printr-un şir puncte poansonate. Cele două segmentele de bară paralele sunt tordate şi au o secţiune hexagonală neregulată. Extremităţile barei au fost înfăşurate la baza uneia dintre terminaţiie cu aspect de bandă semicirculară. Dimensiuni : diametrul 6,8/6 cm ; grosimea barei în zona torsadelor 0,4 cm. Fig. 7.

     Datorită absenţei unei informaţii scrise referitoare la condiţiile de descoperire şi la contextul din care provin piesele, ne este imposibil să precizăm dacă ele alcătuiau un inventar funerar sau dacă fost descoperite în mod disparat. Decorul comun reprezentat de grupele de incizii de pe pinten şi de peu una dintre psalii sugerează că aceste piese formează un lot unitar şi sub aspectul ornamental.

     Trebuie însă remarcat faptul că lotul nu pare a fi o reunire aleatorie de piese, ci mai degrabă asocierea unei panoplii individuale cu accesoriile necesare strunirii unui singur cal, la care se adaugă şi o podoabă a mâinii, respectiv piesa de argint. Cu alte cuvinte, în lotul de la Porţile de Fier regăsim accesoiile unui luptător călare şi un insemn de rang. In ipoteza potrivit căreia toate aceste piese ar alcătui un singur inventar, acesta ar ilustra funcţia particulară a posesorului lor, aceea de războinic apt să etaleze un însemn de rang din metal preţios.

     II. Încadrarea culturală a lotului de piese de la Porţile de Fier.

     Grupa Padea-Panagjurski Kolonii. Cele câteva exemple pe care le voi evoca în continuare sugerează faptul că asocierea categoriilor de obiecte din lotul de la Porţile de Fier este întru totul plauzibilă, mai ales într-o regiune în care se regăsesc frecvent inventarele unor morminte de incineraţie, plane sau acoperite de mici tumuli, conţinând echipament militar (adesea deteriorat intenţionat) şi accesorii de harneşament, la care se adaugă uneori şi piese de podoabă. Descoperirile cu caracter funerar care întrunesc aceste caracteristici legate de ritul şii ritualul funerar au permis conturarea unei grupe culturale regionale care poartă numele de Padea-Panagjurski Kolonii. Descoperirile acestei grupe se concentrează în regiunile sud-vestice ale Olteniei şi în nord-vestul Bulgariei (în special în regiunea Vraca) şi se datează între începutul secolului al II-lea a.Chr. şi miljocul celui următor5. In ceea ce priveşte descoperirile funerare sau izolate databile în Latene-ul târziu realizate în zona Porţilor de Fier şi care au fost publicate de cercetătorii iugoslavi, acestea se integrează la rândul lor în grupa culturală Padea-Panagjurski Kolonii6.

     Din păcate, o mare parte a descoperirilor de piese de echipament militar şi de harnaşament databile în Latene-ul târziu din vestul bazinului Dunării Inferioare au fost realizate în mod întâmplător, astfel că de multe ori nu dispunem de informaţii consistente în privinţa integrităţii inventarelor şi a naturii contextelor din care acestea provin7. Această conjunctură se datorează tocmai frecvenţei mari a înmormântărilor izolate sau în necropole cu un număr foarte restrâns de morminte, cu mari şanse de a fi descoperite ocazional şi poate în mai mică măsură unei lipse a cercetărilor de teren.

     In sudul Olteniei, puţine excepţii, datorate unor cercetări sistematice, tind să risipească misterul care învăluie descoperirile grupei Padea-Panagjurski Kolonii. De exemplu, asocierea asigurată între vârfuri de lance şi pumnale curbe de tip sica este atestată în cinci cazuri (Cetate - M.1, Rastu - mormintele a şi d, Slatina şi Corneşti); prezenţa în inventare cu armament sau piese de harnaşament a câte unei piese de podoabă s-a documentat în alte câteva cazuri : fibule în asociere cu arme se regăsesc la Corlate - mormântul 1 şi Cepari - mormântul 1 (unde regăsim şi o zăbală), precum şi în inventarul mormântului tumular de la Lăceni. De asemenea, în mormântul 2 de la Cepari o brăţară de sticlă se asociază cu o zăbală, o conjunctură care întăreşte opinia noastră potrivit căreia asocierea pieselor de la Porţile de Fier într-un inventar funerar este plauzibilă.

     In numeroase inventare din nord-vestulul Bulgariei regăsim aceleaşi asocieri între anumite tipuri de arme, piese de harnaşament şi podoabe. Intr-un mormânt de la Pleven regăsim o piesă de port, de această dată o fibulă de tip Gura Padinei asociată unei panoplii compusă dintr-un umbo, o spadă, vârfuri de lance şi un pumnal curb de tip sica8, iar dintr-un inventar funerar (ce e drept, nesigur) de la Vinograd9 provin un vârf de lance, o sica (cu teacă), un pinten, un umbo şi o zăbală similară celei de la Porţile de Fier. O situaţie asemănătoare regăsim în mormântul tumular de la Altimir-Drăndaska Košara unde alături de un vârf de lance şi o sica se află o iarăşi o zăbală cu psalii în formă de "S" 10.

     Astfel de zăbale, similare celei de la Porţile de Fier se înscriu în seria aşa numitelor zăbale "de tip tracic"11, respectiv tipul XVI din clasificarea lui Wolfgang Werner12. Le regăsim şi în alte descoperiri sud-dunărene cu caracter funerar, de exemplu la Dere-Popovsko Okolic, Altimir-Ciganska Mahala, Komarevo-Vraeanka, Komarevo-Kirkov Vrăh, Lipnica-Stărei krak sau Bărkacevo ş.a., mereu în asociere cu arme specifice: spade, vârfuri de lance, pumnale curbe de tip sica ş.a. 13.

     Toate pumnalele curbe de tip sica cunoscute până acum, inclusiv exemplarul de la Porţile de Fier, au lama prevăzută cu un canal de scurgere a sângelui (Blutrinne). Uneori, lama este decorată cu motive în relief avimorfe aşa cum este cazul la Călăraşi, Orodel şi Cetate14 sau absrtracte la Rastu15, conjunctură care sugerează simbolismul complex al acestor piese. Indiferent de caracterul descoperirii sau al contextului, concentrarea maximă a acestor pumnale curbe (gekrümmten Hiebmesser) se înregistrează în sudul Olteniei şi mai ales în regiunea Vraca16. Prin urmare, această formă de pumnal curb cu şenţuire pentru scurgere este specifică grupei culturale Padea-Panagjurski.

     Asocierea care pledează poate în cea mai mare măsură pentru interpretarea lotului de piese de la Porţile de Fier ca inventar funerar unitar, o regăsim într-un mormânt tumular de la Borovan-Blăsnata Mogila : alături de o spadă, un umbo şi o zăbală cu psalii în formă de « S » a fost depusă şi o piesă de argint : un colan realizat dintr-o bară tordată de secţiune pătrată, cu terminaţii aplatizate cu aspect triunghiular, decorate cu diferite motive redate prin poansonare17. Recunoaştem în descoperirea de la Borovan asocierea aceloraşi trei categorii funcţionale - arme ofensive şi defensive, piese de harnaşament şi de port pe care o întâlnim şi în lotul de la Porţile de Fier.

     Toate aceste exemple şi analogii tipologice dar şi legate de structura de asocieri sugerează că piesele de care ne ocupăm ar putea alcătui un inventar funerar specific grupului Padea-Panagjurski Kolonii. Totuşi, analogiile pieslelor de la Porţile de Fier nu se opresc aici. In câteva cazuri, piese de armament, de harnaşament şi podoabe similare celor de la Porţile de Fier în particular, şi în general a celor din inventarele funerare Padea-Panagjurski Kolonii le regăsim în diferite contexte din Transilvania, Muntenia dar şi din Serbia.

     Grupul cultural scordisc (Grupa Belgrad). Grupa mormintelor cu inventar militar Padea-Panagjurski Kolonii a fost adesea pusă de cercetători mai vechi şi mai noi în legătură cu manifestările funerare de amploare din teritoriul atribuit scordiscilor (regiunile dunărene din nordul Serbiei, Slavonia orintală, Srem şi Voevodina). Legătura este asigurată de similaritatea ritualului funerar, cel al depunerii de arme şi uneori de piese de harnaşament în morminte, ca şi de asemănările formale dintre mai multe tipuri de piese. Spre deosebire însă de grupa Padea-Panagjurski, grupa culturală scordiscă este caracterizată de concentrarea mormintelor în mari necropole plane, folosite timp îndelungat (încă din Lt.B şi până în Lt.D), cum sunt cele de la Belgrad-Rospi Auprija, Belgrad-Karaburma, Sotin, Osijek-Donji Grad18 ş.a. Trebuie însă remarcat faptul că în inventarele acestor necropole armele şi podoabele se discrimiează net, indicând preocuparea pentru exprimarea rituală a genului defunctului, o situaţie care contrastează cu unele inventere din Bulgaria sau sudul României. Pe de altă parte, depunerea în inventare funerare a pieselor de harnaşament (zăbale sau câte un pinten) este atestată în cazuri totuşi puţin numeroase19.

     Prin urmare, grupa Belgrad şi grupa Padea-Panagjurski, în ciuda ritului funerar comun se diferenţiază prin modul de distribuţie a mormintelor în teritoriu, precum şi de unele abateri în ceea ce priveşte asocierea arme - piese de port din inventerele funerare.

     Practici funerare insolite în Transilvania Latene-ului târziu. Spre deosebire de regiunea cuprinzând sudul Olteniei şi nord-vestul Bulgariei sau de cea a nordului Serbiei, Latene-ul târziu din regiunea intracarpatică este definit de câteva fenomene specifice: organizarea de aşezări întărite, precum cele de la Sighişoara-Wietenberg, Tilişca sau Tăşad sau de centre fortificate amplasate pe înălţimi (Craiva, Costeşti, Luncani ş.a.), depunerea de tezaure monetare şi de piese de port şi nu în ultimul rând absenţa necropolelor şi raritatea manifestărilor funerare20 care contrastează net, pe de o parte cu manifestările funerare de amploare din perioada precedentă şi anume din Latene-ul mijlociu, perioada caracterizată prin excelenţă de înmormântările în necropole plane (orizonturile funerare celtice), şi pe de altă parte cu practicile funerare contemporane din sudul Olteniei şi nord-vestul Bulgariei, aparţinând grupei Padea-Panagjurski Kolonii.

     Una dintre puţinele excepţii care confirmă fenomenul disipării expresiei funerare în Transilvania Latene-ului târziu o constituie inventarul mormântului izolat de la Blandiana - La Brod21, din care fac parte o sica şi o zăbală asemănătoare celor de la Porţile de Fier. Singura diferenţă constă în aspectul diferit al muştiucului zăbalei, care prezintă de această dată o torsadă şi nu are un înveliş din bronz. Zăbala de la Blandiana pare să fi fost deteriorată prin îndoire din vechime, o practică atestată fracvent în grupa Padea-Panagjurski, dar şi în cazul altei descoperiri cu posibil caracter funerar din Transilvania, şi anume în cazul vârfului de lance descoperit la Teleac în punctul Altă Soarte22.

     Cu excepţia descoperirii de la Blandiana şi poate a celei de la Teleac, la care s-ar putea adăuga alte două morminte izolate23, în peisajul atât de sărac în manifestări funrare al Transilvaniei Latene-ului târziu, grupul de tumuli de la Cugir este insolit. Din păcate, fastuosul tumul II, descoperit în anul 1978, îşi aşteaptă în continuare publicarea exhaustivă, în ciuda repetatelor enumerări parţiale sau menţionări ale inventarului său bogat24.

     Prea puţine dintre piesele acestui mormânt princiar cu resturi ale unui car, piese de harnaşament provenind de la trei cai, echipament militar defensiv şi ofensiv, podoabe ş.a. au fost până în prezent ilustrate în literatura amintită, nu însă şi piesele care ne interesează în demersul de faţă ca analogii ale pieselor de la Porţile de Fier. Acestea sunt sica, vârful de lance, un umbo de scut şi o fibulă fragmentară de argint25 care potrivit lui Aurel Rustoiu ar aparţine tipului 2d. La acestea se adaugă şi una dintre zăbalele despre a căror morfologie nu aflăm în literatură decât că sunt "de tip tracic"26.

     Din fericire, una dintre zăbale, expusă publicului larg într-una din vitrinele Muzeului Unirii din Alba Iulia, oferă o analogie extrem de apropiată de zăbala de la Porţile de Fier. In aşteptarea publicării inventarului de la Cugir de către giranţii moştenirii ştiinţifice a regretatului Ion Hoarţiu Crişan şi în dorinţa de a evita suspiciunile atât de curente breslei arheologice, am considerat oportun să nu reproduc schiţa zăbalei de la Cugir realizată în grabă de autorul acestor rânduri cu ocazia unei vizite la muzeul amintit. Precizez că şi în cazul zăbalei de la Cugir regăsim aceleaşi psalii în formă de "S" şi transversală formată din două segmente terminate cu verigi înlănţuite, şi prevăzută cu garnituri polilobate.

     Lipsa de informaţie împiedecă o încadrare cronologică nuanţată a inventarului tumulului II de la Cugir. Totuşi, menţionarea unei situla27 de tip Eggers 20 în mantaua tumulului, pledează pentru o datare a materialelor de sub manta în prima jumătate a secolului I a.Chr. Ataşele şi terminaţiile în formă de bot de raţă ale torţii situlei de la Cugir îşi află o analogie apropiată în cazul situlei care adăpostea cele 9 cupe de tip mastos din tezaurul de la Bohot (regiunea Pleven). Prin urmare, se poate considera că tumulul de la Cugir a fost "sigilat" în epoca în care în Transilvania şi la Dunărea de Jos au pătruns primele importuri italice (căni Gallarate-Ornavasso la Pescari, Bobaia, Lupu sau Vajuga-Pesak, situl? la Bohot, şi Bucureşti-Herăstrău), însoţite adesea de loturi monetare de drahme şi când cupele de tip mastos erau şi ele la modă (tezaurele de la Sâncrăieni, Lupu, Bucureşti-Herăstrău în România, Bohot, Varna şi Jakimovo în Bulgaria de nord). Trebuie precizat că o serie de asocieri, cum este cazul tezaurului de la Lupu sau al altor tezaure de piese de port asociate cu monede sugerează că în această fază se plasează şi moda binecunoscutelor fibule cu noduri.

     Prin urmare, tumulul de la Cugir ar trebui datat în prima jumătate a secolului I a.Chr., cu toate că ritualul depunerii de care în morminte prezintă analogii mai apropiate cu descoperiri aparţinând orizonturilor funerare celtice din Latene-ul mijlociu transilvan, de exemplu la Toarcla-Făgăraş, Vupăr-Sibiu, Curtiuşeni-Satu Mare sau Cristurul Secuiesc28.

     Raportarea acestei descoperiri fastuoase şi insolite din sudul Transilvaniei la manifestările funerare Padea-Panagjurski Kolonii, aşa cum a fost ea sugerată de Aurel Rustoiu29, pune însă unele probleme. Contextul cultural-regional în care aceste descoperiri cu caracter fuenrar se situează este diferit de ansamblul fenomenelor arheologice din valea Dunării, unde până astăzi nu au fost identificate aşezări ca cele de la Cugir, Craiva, Tilişca sau Sighişoara-Wietenberg şi nici nu se înregistrează o amplificare a fenomenului depoziţional ca în spaţiul intracarpatic. Semnificativă în acest este şi amplasarea tumulilor de la Cugir în imediata vecinătate a unei aşezări contemporane, conjunctură nedocumentată cel puţin deocamdată în Oltenia sau în nordul Bulgariei, dar mai ales reunirea unui număr important de obiecte de prestigiu cu funcţiuni extrem de diferite, o asociere excepţională, lipsită de analogii în manifestările culturale din Latene-ul târziu din Transilvania şi de la Dunărea de Jos.

     Lăsând la o parte comunitatea ritului funerar al incineraţiei, precum şi aspectele legate de configuraţia inventarului fuenrar - aspecte care nu vor fi lămurite decât odată cu publicarea sistematică a mormântului de la Cugir - , în stadiul actual al informaţiei, cele câteva manifestări funerare din Transilvania exprimă, prin analogiile pieselor de armament şi harnaşament, precum şi prin importurile republicane, relaţiile pe care elitele intracarpatice le-au întreţinut cu regiunile învecinate.

     Răspândirea fibulelor de tip Gura Padinei şi a altor forme înrudite. Prezenţa în inventarul de la Cugir a unei fibule din argint care din tipologia lui Aurel Rustoiu reiese că este de schemă Lt.C, cu resort bilateral cu număr mare de spire şi cu "unul sau mai multe noduri de dimensiuni mici"30, nu este nici ea lipsită de însemnătate, putându-se constitui într-un alt indicator cronologic preţios. Ne putem aştepta ca fibula de la Cugir să constituie o bună analogie pentru grupa tipologică a aşa-numitelor fibule Gura-Padinei, răspândite în arealul Padea-Panagjurski Kolonii (de exemplu la Altimir, Pleven, Sofronievo sau Căciulăteşti şi aşezarea eponimă).

     Fibulele de tip Gura Padinei (Rustoiu var.2d2) fac parte dintr-o familie morfologică mai largă (Rustroiu tip 2) caracterizată de două trăsături definitorii care le departajază de alte forme de fibule de schemă Lt.C databile la începutul Latene-ului târziu (cum sunt de exemplu şi fibulele cu noduri): a) corpul fibulelor (arcul şi piciorul) este zvelt şi prelung, b) piciorul este ornamentat cu 1 sau 3 mici proeminenţe sferice grupate în toate cazurile numai la nivelul portagrafei (nu ca la fibulele cu noduri în cazul cărora întregul picior este decorat cu proeminenţe biconice). Dacă în arealul grupei Padea-Panagjurski Kolonii astfel de exemplare au fost identificate adesea în contexte funerare (Gura Padinii, Altimir, Corlate, Pavolce, Sofronievo), în afara acestei grupe, astfel de piese pot să apară în contexte nefunerare, votive, cum este cazul depunerii lacustre de la Conţeşti-Lacul lui Bârcă în nordul Munteniei. Aceleaşi particularităţi morfologice, dar la o scară supradimensionată le regăsim în cazul fibulei gigantice de argint (lungime 32,9 cm, greutate 442,18 g !) descoperită în Transilvania şi achiziţionată în 1869 de cabinetul Imperial de Antichităţi de la Viena31. Cu toate că nu mai dispunem de informaţii în privinţa contextului descoperirii acestei fibule, masivitatea şi dimensiunile sugerează ele însele caracterul ei votiv.

     Descoperirea unui exemplar fie el şi de fier, în depunerea lacustră din punctul Lacul lui Bârcă de la Conţeşti (jud. Argeş), în care regăsim o drahmă emisă la Dyrrhachium pledează pentru aceiaşi datare a familiei morfologice de fibule din care face parte şi tipul Gura-Padinei în perioada fluxului monetar masiv de monedă grecească bătută la comanda Romei către Dacia. Pe de altă parte, în depunerea lacustră de la Conţeşti mai regăsim cuţitaşe şi pinteni, piese cu forme similare celor de la Porţile de Fier. Mai mult, în aceiaşi depunere lacustră regăsim o piesă care poate fi interpretată ca fragment al tijei transversale a unei zăbale de tip Werner XVI, cu o garnitură polilobată (cruciformă) 32.

     Iată că în cadrul aceluiaşi orizont cronologic piesele de armament sau de harnaşament care în arealul Padea-Panagjurski Kolonii sunt depuse în morminte, pot să fie integrate în contexte cu semnificaţie depoziţională-votivă atunci când le regăsim în afara acestui areal, în Transilvania sau în nordul Munteniei. Această conjunctură pare a fi similară, dar inversată din punct de vedere geografic, repartiţiei fibulelor cu noduri, tip fracvent în tezaurele de piese de orfevrerie din Transilvania şi care în spaţiul extracarpartic pot să apară în morminte, aşa cum este cazul inventarului de la Gorni Dăbnik.

     Prin urmare, dacă la începutul Latene-ului târziu Transilvania este o provincie în care practicile depoziţionale cunosc o intensificare fără precedent (prin îngroparea de tezaure de piese de port, în special de fibule cu noduri şi brăţăti), iar manifestările funerare (precum cele de la Blandiana, Cugir şi poate Teleac) sunt excepţionale, în sudul Olteniei şi nord-vestul Bulgariei situaţia este inversă : depunerile de tezaure de piese de prestigiu (Jakimovo, Bohot, Galiee) sunt rare, în timp ce practicile funerare sunt expresive şi ilustrate printr-un număr mare de descoperiri. Răspândirea fibulelor de tip Gura Padinei spre Transilvania, ca şi prelurea în spaţiul extracarpatic a fibulelor cu noduri ar putea fi interpretate ca expresii ale schimburilor de insemne de prestigiu la nivelul elitelor din cele două regiuni.

     De altfel, consistenţa celor două grupe culturale este întărită şi de un alt element, de această dată comun, şi anume de pătrunderea, tezaurizarea şi îngroparea importurilor de drahme de Dyrrhachium şi Apollonia33. Concentrarea acetor tezaure de monede pe de o parte în Crişana şi Transilvania, pe de alta în nord-vestul Bulgariei sugerează faptul că în aceste regiuni fiinţau la începutul şi mijlocul secolului I a.Chr. structuri de putere distincte, apte să recepteze, să redistribuie, eventual să încredinţeze spre prelucrare şi în cele din urmă să consacre prin depunere (în cazul Transilvaniei) cel puţin o parte marea masă de metal preţios pe care o reprezentau drahmele emise în cele două cetăţi greceşti aflate în clientela Republicii romane34.

     Morminte cu arme şi practici depoziţionale între Oltul şi Siretul inferior la începutul şi mijlocul secolului I a.Chr. In regiunile joase ale Munteniei, în vecinătatea aşezărilor la Popeşti sau Radovanu35 regăsim morminte tumulare din inventarul cărora fac parte piese de armament (vârfuri de lance, pumnale curbe, spade) şi de harnaşament (zăbale), majoritatea distruse ritual, asemeni celor din descoperirile grupei Padea-Panagjurski Kolonii.

     Nici în regiunile subcarpatice ale Munteniei manifestările cu caracter funerar, deşi existente, nu par a fi prea frecvente, cel puţin în stadiul actual al cercetării. Din păcate, inventarele descoperirilor cu caracter funerar de la Cetăţeni36, săpate de Dinu V. Rosetti, au rămas până astăzi inedite, în ciuda interesului pe care acestea le-au trezit printre cercetători37. In schimb, de o soartă prielnică s-au bucurat însă inventarele funerare cu arme de la Cepari şi Lăceni38.

     In mod straniu, cele câteva morminte târzii ale necropolei de la Zimnicea39 sunt lipsite de echipament militar. Totuşi, zona întinsă a « Câmpului Morţilor » de la Zimnicea pare să nu fi fost cercetată exhaustiv40, existând posibilitatea descoperirii unor noi mormintele databile în secolele II-I a.Chr. La 1 km nord de aşezarea getică de la Zimnicea, în data de 21 iulie 2000, autorul acestor rânduri a identificat la suprafaţă, cu ocazia unei periegheze, un vârf de lance similar celui de la Porţile de Fier, cu deosebirea că de această dată, vârful piesei a fost deteriorat intenţionat, practic rulat, încă din vechime41 (Fig. 8). Piesa ar putea proveni dintr-un mormânt necercetat, distrus cu ocazia efectuării de lucrări agricole. Secţiunea rombică a lamei vârfului de lance, similară celei dela Porţile de Fier ca şi a altor vârfuri de la lance din inventarele grupei Padea-Panagjurski, nu are analogii printre formlele mormintelor fazelor vechi ale necropolei de la Zimnicea în care, de altfel, nici ritualul deteriorării intenţionate a pieselor de armament nu este atestat42. Prin urmare, vârful de lance îndoit ritual de la Zimnicea ar putea fi datat la nivelul cronologic al manifestărilor funerare Padea-Panagjurski Kolonii.

     In ciuda acestor exemple, în Muntenia nu se înregistrează o densitate atât de mare de morminte izolate sau de grupuri de morminte cu ritualul depunerii de echipament militar sau de harnaşament ca cea din sudul Olteniei şi nord-vestul Bulgariei, în special din regiunea Vraca (Fig. 9). Trebuie precizat că, cel puţin în stadiul actual al cercetării, înmormântările cu piese de armament distruse ritual, databile la începutul şi mijlocului secolului I a.Chr., nu depăşesc spre est bazinul Argeşului. Astfel de manifestări funerare nu apar încă în regiunile răsăritene ale Munteniei sau în sudul Moldovei. Mormintele tumulare din preajma davelor de pe Siret par să se dateze mai degrabă în secolul I p.Chr., aşa cum o sugerează prezenţa în tumulii de la Poiana a unor fibulele de epocă imperială şi a unor importuri romane de epocă imperială43.

     Aceiaşi observaţie se poate face şi în privinţa practicilor depoziţionale care şi ele sunt atestate printr-un număr cu totul restrâns de descoperiri în regiunile sud-est-carpatice, databile în prima jumătate a secolului I a.Chr. Chiar şi atunci când întâlnim depuneri de piese de port, analogiile lor ne conduc fie către Bulgaria de nord-vest aşa cum o sugerează falerele tezaurului de la Bucureşti-Herăstrău (cu analogii la Jakimovo sau Galiee), fie către tezaurele cu fibule cu noduri din Transilvania, aşa cum o ilustrează tezaurul de la Clipiceşti - singurul tezaur extracarpatic cu fibulă cu noduri44.

     O situaţie particulară este reprezentată de depunearea lacustră deja amintită de la Conţeşti. In acest caz avem de aface cu o practică mai frecventă în Transilvania, aceea a depunerilor lipsite de un caracter funerar aparent, în care au fost integrate însă forme de arme, de piese de harnaşament sau de podoabe care în arealul grupei Padea-Panagjurski sunt specifice mormintelor. Cu alte cuvinte, la Conţeşti categoriile funcţionale specifice inventarelor funerare din zona Dunării se supun practicii depoziţionale intracarpatice. In Transilvania acestei epoci nu se depun doar piese de port din metal preţios ci şi arme cum este cazul depozitelor de la Craiva-Piatra Caprei45 sau a inventarului "gropii naturale" din interiorul incintei de la Luncani-Piatra Roşie46. De altfel, depunerea de arme şi piese de harnaşament este răspândită în diferite regiuni ale Europei Centrale şi de est în Latene-ului târziu47.

     Toate aceste exemple sugerează faptul că regiunea cuprinsă între Oltul inferior şi Siretul inferior constituie în perioada de la începutul şi mijlocul secolului I a.Chr. o regiune de tranzit între Balcani şi regiunea intracarpatică. In acest sens este semnificativă concentrarea mormintelor cu armament de-a lungul culoarului Argeşului, pe căile de acces spre pasurile din Carpaţi către Transilvania. Numărul restrâns de morminte cu arme ca şi de tezaure din Muntenia şi din zona Subcarpaţilor de curbură (sudul Moldovei) sugerează că această regiune constituia la începutul şi mijlocuil secolului I a.Chr. mai degrabă zona de contact de la periferia a două grupe culturale bine individualizate: cea a orizontului depoziţional transilvan al tezaurelor de fibule cu noduri şi cea a mormintelor de incineraţie cu echipament militar şi piese de harnaşament din sudul Olteniei şi nord-vestul Bulgariei (Fig. 9).

     De altfel, această caracteristică de spaţiu tranzitoriu a teritoriului muntean este indicată şi de răspândirea loturilor tezaurelor de monede thasiene şi de Macedonia Prima, care după ce traversează Balcanii, sunt direcţionate fie către vestul bazinului Dunării Inferioare, fie, trecând fluviul, ating zona cea mai nordică a răspândirii lor, şi anume Transilvania48.

     III. Tipul brăţărilor cu torsadă dublă

     Analogii şi horologie. Brăţara de argint de la Porţile de Fier (Fig. 7), cel puţin în stadiul actual al cercetării, se constituie într-un unicat pentru regiunile de la sud de Carpaţi. Brăţări similare nu regăsim nici în inventarele tezaurelor extracarpatice, fie mai timpurii - Clipiceşti sau Bucureşti-Herăstrău în România sau Jakimovo în Bulgaria, fie mai târzii, precum cele de la Bălăneşti, Coada Malului sau Vedea49 şi nici în aşezările cunoscute până în prezent în această regiune. In schimb, în Transilvania şi Crişana forme similare de brăţări cu doua torsade paralele de argint se regăsesc în câteva tezaure: Bistriţa (jud. Bistriţa-Năsăud), Cerbăl (jud. Hunedoara), Drăgeşti (jud. Bihor), Oradea-Sere (jud. Bihor), Saracsău (jud. Alba) şi Tilişca (jud. Sibiu). Toate aceste brăţări, inclusiv exemplarul indedit de la Porţile de Fier corespund caracteristicilor tipului D4 din tipologia lui Kurt Horedt50. Faţă de starea informaţiei din 1973 (când erau cunoscute 5 exemplare), în prezent descoperirile cu astfel de brăţări s-au înmulţit, astfel că lotul actual s-a dublat : piesa de la Porţile de Fier se adaugă celorlalte descoperiri realizate după publicarea studiului lui Horedt (Drăgeşti, Oradea-Sere şi Tilişca), astfel că în prezent numărul lor se ridică la 10. Dacă tezaurele din Crişana (Drăgeşti şi Oradea-Sere), ca şi cel de la Cerbăl conţin câte un singur exemplar, în celelalte trei cazuri regăsim perechi de astfel de brăţări.

     Morfologie şi terminologie. De sigur, de la o descoperire la alta, brăţările cu torsade duble nu sunt identice. La Cerbăl, segmentul din care a fost realizată brăţara a fost astfel preluctrat încât să petreacă mâna de trei ori, formându-se de fiecare dată câte o torsadă. O situaţie similară o regăsim în cazul perechii de brăţăti de la Saracsău, cu diferenţa că porţiunea centrală a segmentului nu a fost tordată, ci are aspect bandiform. In schimb, la Bistriţa, Drăgeşti Oradea-Sere şi Tilişca, cu toate că piesele sunt fragmentare, segmentul din care au fost realizate a petrecut mâna numai de două ori. La Oradea-Sere şi Bistriţa numai una dintre terminaţiile brăţărilor prezintă o bandă semicirculară aplatizată, decorată cu incizii, în timp ce la terminaţia opusă, una dintre extremităţile segmentului prezintă o proeminenţă, cealaltă fiind distrusă. Cu toate acestea, indiferent dacă segmentul din care au fost realizate toate aceste brăţări cuprinde braţul de două sau de trei ori, în ansamblu, tehnicile de confecţionare dar şi de decorare sunt similare, astfel că prin structura şi aspectul lor general, aceste piese formează o familie morfologică distinctă.

     Pentru a sintetiza, acestor brăţări el sunt comune următoarele caracteristici : a) cel puţin una dintre terminaţii are aspect de bandă semicirculară realizată prin îndoirea şi aplatizarea barei de argint; b) bara din care este realizată brăţara petrece de două sau chiar de trei ori braţul pentru aforma a doua terminaţie semicirculară ; c) segmetele barei care petrec braţul, de secţiune pătrată sau hexagonală au fost prelucrate astfel încât să formeze o torsadă d) terminaţiile semicirculare sunt în toate cazurile decorate cu şiruri de puncte poansonate. Având în vedere că numai un singur exemplar - cel de la Cerbăl - prezintă o triplă torsadă, iar toate celelalte brăţări ale acestui tip prezintă numai două, consider că tipul poate fi denumit ca cel al brăţărilor cu torsadă dublă.

     Cronologie. Prezenţa acestui tip de brăţări în inventare ale unor tezaure transilvane nu este lipsită de interes, în primul rând pentru implicaţiile sale cronologice. Cu excepţia tezaurului de la Cerbăl, unde brăţara cu torsade (de această dată) triple se asociază cu fibule cu scut, în toate celelalte descoperiri (Drăgeşti, Oradea-Sere, Tilişca, Sărăcsău), brăţările cu torsadă dublă se asociază cu fibule cu noduri, care formează unul dintre tipurile cele mai reprezentative ale orfevreriei dacice şi în acelaşi timp, elementul cel mai caracteristic pentru orizontul timpuriu al tezaurelor dacice51. Asocierile frecvente ale fibulelor cu noduri cu drahme dyrrhachiene sau de Apollonia pledează pentru această încadrare cronologică timpurie, spre deosebire de alte tipuri de piese ale orfevrerie dacice specifice unui orizont mai târziu (fibule linguriţă, fibule cu scut, brăţări spiralice cu terminaţii bandiforme decorate cu palmete şi protome) care se asociază adesea cu denari republicani de la sfârşitul epocii republicane sau chiar din epocă augusteică.

     Prin urmare, majoritatea exemplarelor brăţărilor cu torsadă dublă aparţin unor tezaure care se plasează în orizontul depoziţional timpuriu de la începutul şi mijlocul secolului I a.Chr. Chiar dacă asocierea brăţării de la Cerbăl cu fibule cu scut pledează pentru o păstrare în modă a acestui tip şi în orizontul târziu, în orice caz, brăţările cu torsadă dublă nu par să fi supravieţuit până la începutul secolului I p.Chr. Ele nu mai apar în tezaurele cele mai târzii, în care se regăsesc fibule linguriţă şi denari augusteici.

     Ca repere pentru o datare absolută a acestui tip de brăţări, dispunem în prezent de două indicii oferite de inventarele tezaurelor de la Drăgeşti şi de la Cerbăl : în cel dintâi regăsim un lot monetar în care cea mai nouă monedă este un denar republican emis în 75 a.Chr., iar în cel din urmă ultimele monede au fost emise în anii 41-38 a.Chr. Prin urmare, propunerea de datare a brăţărilor cu torsadă dublă la mijlocul secolului I a.Chr. la care subscriu în cele prezentate până acum, pare să fie întru totul plauzibilă.

     Importanţa şi semnificaţia brăţării de argint. Concentrarea în spaţiul intracarpatic a majorităţii brăţărilor cu torsadă dublă (9 din 10) sugerează că tipul a fost conceput şi preferat în aceste regiuni. Prezenţa - excepţională până acum - a unei astfel de brăţări, pe Dunăre, la Porţile de Fier, ar trebui interpretată mai degrabă ca un import transilvan în arealul grupei culturale Padea-Panagjurski Kolonii, mai săracă în manifestări toreutice, dar mai expresivă din punct de vedere funerar.

     Brăţara de la Porţile de Fier nu ilustrează însă singurul exemplu al ecolului orfevreriei transilvane din Latene-ul târziu răsfrânt în zonele din preajma Dunării Inferioare. Cu alte cuvinte, nu este singurul caz în care un produs de prestigiu specific orfevreriei tezaurelor Transilvaniei a fost adoptat la sud de Carpaţi şi a fost integrat într-un posibil inventar funerar.

     Un exemplar al tipului fibulelor cu noduri care, după cum am mai arătat, sunt specifice inventarelor tezaurelor timpurii din Transilvania şi Crişana se regăseşte în cazul deja amintit al mormântului tumular de la Gorni Dăbnik în Bulgaria52. Din păcate, nu vom afla niciodată care va fi fost caracterul contextual al fibulelor cu noduri descoperite în mod izolat şi întâmplător la Bârca şi Întorsura. Prezenţa acestor fibule în sudul Olteniei, ca şi descoperirea de la Gorni Dăbnik, împreună cu brăţara de la Porţile de Fier atestă preluarea unor insemne de prestigiu specifice Transilvaniei dacice în regiunile de vest ale spaţiul cuprins între munţii Balcani şi Carpaţi.

     Introducerea în inventarele funerare ale grupei Padea-Panagjurski a unor categorii de piese din metal preţios care în Transilvania sunt integrate în tezaure este ilustrată şi de alte descoperiri din Bulgaria, aşa cum sunt colanul de argint din mormântul de la Borovan-Blăsnata Mogila53, sau cupa de tip un kantharos (i placa decorativ( din mormântul de la Durentsi54 ş.a. Aceste exemple sugerează faptul că piesele de port cu valoare de insemne de prestigiu din metal preţios se supun în arealul Padea Panagjurski cel mai adesea unei repartizări în domeniul funerar şi numai în mod excepţional ele sunt integrate în tezaure (Jakimovo, Galiee, Bohot).

     Din această perspectivă, prezenţa brăţării de argint în lotul de piese de armament şi harnaşament căruia îi sunt dedicate aceste rânduri, nu infirmă, ci mai degrabă tinde să întărească opinia potrivit căreia toate aceste obiecte ar putea forma un singur inventar funerar. Ne putem imagina că motivele care au determinat în ultimă instanţă integrarea pieselor de prestigiu de argint în inventarele funerare Padea-Panagjurski nu se restrângeau la nivelul unor opţiuni individuale, ci se integrau unor norme ale sistemului ritual asumate la nivel comunitar55.

     Dar chiar şi dacă nu am accepta această propunere de reconstituire a unui inventar funerar, prezenţa unei brăţări aparţinând unui tip transilvan în zona Porţilor de Fier nu poate fi lipsită de relevanţă în privinţa relaţiilor dintre grupele culturale situate de-o parte şi de alta a Carpaţilor la începutul Latene-ului târziu.

     Desigur, este mai greu de precizat dacă fibulele Bârca, Întorsura sau Gorni Dăbnik, sau brăţara de la Porţile de Fier reprezintă importuri transilvanice la Dunărea de Jos, sau dacă nu cumva ele ar fi produse locale, dunărene, dar executate după modelele orfevreriei intracarpatice, aşa cum o sugerează matriţa de turnare a piciorului unei fibule cu noduri din regiunea Vraca56. Amintitul colan de la Borovan, pentru care nu dispunem de analogii directe în orfevreria dacică, sugerează disponibilitatea pentru inovaţie a orfevreriei dunărene faţă de cea intracarpatică.

     Indiferent cum au fost receptată orfevreria intracarpatică de către comunităţile grupei Padea-Panagjurski, prezenţa unor tipuri de piese de prestigiu transilvane la sud de Carpaţi şi chiar la sud de Dunăre, ilustrează numai una dintre componentele unei relaţii bilaterale de reciprocitate între elitele celor două regiuni învecinate. Cealaltă componentă a acestei relaţii ar putea fi ilustrată de pătrunderea în Transilvania a anumitor forme de piese de armanent (pumnalul curb cu şanţ de scurgere - sica) şi de harnaşament (zăbale cu psalii în formă de S şi tije de bărbie cu garnituri polilobate) specifice arealului Padea-Panagjurski, sau dezvoltarea unor forme de fibule după modelul oferit de tipul preponderent sud-carpatic al fibulelor Gura Padinei, aşa cum o sugerează fibula votivă de la Kunsthistorisches Museum din Viena.

     Toate aceste descopeiri ilustrează relaţiile multiple dintre grupele culturale de la Dunărea de Jos, caracterizate de ritualuri funerare sau depoziţionale manifestate în mod diferit, bine individualizat, în perioada care a premers momentului de afirmare politică a structurii de putere în fruntea căreia s-a aflat persoana - schiţată în sursele literare - a regelui Burebista.

     IV. Sistematizarea relaţiilor interregionale evocate

     Lumea din care fac parte piesele de la Porţile de Fier pare a fi o lume dinamică şi în acelaşi timp multipolară, în care ritualurile funerare sau depoziţonale se diferenţiază de la o regiune al alta şi se manifestă simultan în ponderi diferite. Dinamismul acestei lumi este ilustrat de difuziunea anumitor categorii şi tipuri de piese cu valoare de insemne de prestigiu din zone din maximă concentrare către zone periferice. Această difuziune nu este însă unilaterală (de exemplu dominaţia unui centru asupra zonelor învecinate), ci multilaterală, ilustrând mai degrabă realţii de reciprocitate între mai multe ”nuclee” de expresie culturală sau, în termeni tradiţionali, între grupe culturale bine individualizate prin ritualuri caracteristice.

     In cele arătate mai sus putem recunoaşte două nivele de manifestare a identităţii culturale : 1 - manufacturarea anumitor tipuri de obiecte de prestigiu care, prin concentrarea lor regională, ilustrează existenţa unor modele sau criterii artizanale locale specifice ; 2 - manipularea unor astfel de obiecte în cadrul unor ritualuri la rândul lor circumscrise regional. La ambele nivele, se pot înregistra contaminări reciproce, de la un grup cultural la altul, fără însă ca această contaminare să conducă la o uniformizare a ritualurilor sau a repertoriului de piese şi în cele din urmă la pierderea autenticităţii expresiei culturale.

     Pe de altă parte, introducerea aceloraşi tipuri de obiecte de prestigiu în contexte cu caracter diferit, fie votiv, fie funerar - în funcţie de determinările regionale de ritual, sugerează că cele două categorii de depuneri au o semnificaţie fie similară, fie, poate mai degrabă, complementară. Mai întâi, trebuie precizat că în ambele cazuri (depunere votivă sau funerară), îngroparea piesei sau a pieselor de prestigiu reprezintă o alienare intenţionată şi ireversibilă57. Totuşi, având în vedere că interferenţele dintre mediile culturale se manifestă şi la nivelul ritualurilor (câteva depuneri votive în regiunea funerară, câteva înmormântări în regiunea maximei frecvenţe de depuneri votive - cu alte cuvinte, ritualurile nu sunt total discriminante), putem considera că semnificaţiile integrării obiectelor de prestigiu în inventare funerare sau în tezaure se completează reciproc, însă în moduri diferenţiate: fie reprezentarea funerară războinică pregnantă se corelează cu o investiţie depoziţională de amploare modestă, fie sublimarea expresiei funerare este contracarată printr-o intensificare a manifestărilor votive.